Contactaţi-ne: 0787423561

Misiunea noastră este să…

Tratăm animalele de companie că pe adevărați membri ai familiei, oferindu-le cele mai bune tratamente, în cea mai confortabilă și non-invazivă manieră. 

Totul a început când…

”Terminasem facultatea de doi ani și îmi doream să practic medicină veterinară cu o abordare diferită și nouă față de ce văzusem pe piață. Așa că în 2001 am înființat un mic cabinet pe care l-am numit Novavet, tocmai pentru a evidenția elementul de noutate pe care îl aducem în ceea ce privește experiența clientului. În cei peste 20 de ani de la înființare, practica noastră a crescut organic, de la doi la zece angajați, însumând în prezent peste 15.000 de fișe individuale de pacienți – câini și pisici.”

Dr. Florentin Vrînceanu – fondator și coordonator clinica Novavet

Totul a început când…

”Terminasem facultatea de doi ani și îmi doream să practic medicină veterinară cu o abordare diferită și nouă față de ce văzusem pe piață. Așa că în 2001 am înființat un mic cabinet pe care l-am numit Novavet, tocmai pentru a evidenția elementul de noutate pe care îl aducem în ceea ce privește experiența clientului. În cei peste 20 de ani de la înființare, practica noastră a crescut organic, de la doi la zece angajați, însumând în prezent peste 15.000 de fișe individuale de pacienți – câini și pisici.”

Dr. Florentin Vrînceanu – fondator și coordonator clinica Novavet

Fă cunoștință cu echipa Novavet

Dr. Florentin Vrînceanu

Medic Veterinar, Fondator și Coordonator clinica Novavet

Dr. Florentin Vrînceanu este medic veterinar specializat în clinica animalelor de companie, având și competențe de ecografie. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București în 1999 și a fondat Novavet în 2001. Motivația care l-a determinat să devină veterinar este faptul că îi plac animalele în aceeași măsură în care îl atrag provocările. Partea care îi place cel mai mult la jobul de medic veterinar este aceea de a rezolva puzzle-uri medicale. Oamenii vin la el atunci când caută un doctor care abordează problemele medicale în manieră holistică și arată empatie atât pacienților cât și clienților. Clienții noștri îl apreciază cel mai mult pentru că știe să comunice într-o manieră directă și onestă. 

Motto-ul după care se ghidează este:
„Fă ceea ce-ți place cu adevărat și nu vei munci nicio zi din viața ta.”

Dr. Mădălina Ghidoveț

Medic Veterinar

Dr. Mădălina Ghidoveț este medic veterinar specializat în clinica animalelor de companie, având și competențe depline de chirurgie de țesut moale. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București în 2012 și face parte din echipa Novavet din 2011. A devenit veterinar pentru că este stilul de viață perfect în care se împletesc cele două pasiuni ale sale: animalele și educația. Cel mai mult la jobul ei îi place că poate vedea un animal de când este pui și trecând prin toate etapele vieții alături de stăpânul său. Oamenii vin la ea atunci când caută un medic implicat și asumat, care și previne, nu doar tratează. Clienții o apreciază pentru că este focusată pe pacientul din fața ei făcând tot posibilul să analizeze întregul “tablou”.

Motto-ul după care se ghidează este:
„Adevărata ignoranță nu este absența cunoașterii, ci refuzul de a o dobândi.”

Dr. Valentin Popa

Medic Veterinar

Dr. Valentin Popa este medic veterinar specializat în clinica animalelor de companie. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București în 2015 și face parte din echipa Novavet din anul 2016. A ales să devină medic veterinar din două motive: iubește necondiționat animalele și își dorește să fie sănătoase și fericite. Cel mai mult la jobul său îi place posibilitatea de a alina suferința animalelor, faptul că nicio zi nu seamănă cu alta și nu în ultimul rând satisfacția pe care o simte când un animal pleacă sănătos pe poarta clinicii. Oamenii vin la el deoarece este un medic veterinar serios, analitic, implicat și empatic, iar clienții îl apreciază pentru că își dedică toată atenția fiecărui pacient în parte.

Motto-ul după care se ghidează este:
„Fă ceea ce poți, cu ceea ce ai, acolo unde ești.”

Dr. Aurelia Slabaru

Medic Veterinar

Dr. Aurelia Slabaru este medic veterinar specializat în clinica animalelor de companie. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Iași în 2015 și face parte din echipa Novavet din anul 2016. A ales meseria de medic veterinar din compasiune față de animale și din dorința de a contribui la confortul vieții acestora. La jobul său ii place cel mai mult diversitatea cazurilor, relația pe care o dezvoltă cu fiecare pacient în parte și posibilitatea de a învăța în fiecare zi ceva nou. Oamenii vin la ea datorită empatiei, seriozității, blândeții și răbdării cu care tratează fiecare caz. Clienții noștri o apreciază pentru toată energia, implicarea și grija dedicată pacienților.

Motto-ul după care se ghidează este:
„Nu spune niciodată ‘nu se poate’, ci începe cu ‘să vedem’.”

Dr. Bogdan Dragu

Medic Veterinar

Dr. Bogdan Dragu este medic veterinar specializat în clinica animalelor de companie. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București în 2021 și inițial a făcut parte din echipa Novavet ca asistent medical, din 2019, ulterior fiind încadrat ca medic. Și-a ales această carieră profesională pentru că dorește să ajute animăluțele și să le ofere o calitate a vieții cât mai bună. Este căutat și apreciat de clienți pentru faptul că este calm, răbdător și atent la detalii.

Motto-ul după care se ghidează este:
Cine îndrăznește, învinge.”

Cine sunt colegii care ne ajută să ținem legătura cu clienții noștri?

Cristina Dvorscheac

Asistent relații cu clienții

Cristina Dvorscheac a absolvit Facultatea de Mașini Hidraulice și Pneumatice din cadrul Institutului Politehnic București, însă dorința și plăcerea de a lucra cu oamenii au determinat-o să se axeze pe un alt domeniu, cel al serviciilor medicale veterinare. Are un bichon în vârstă de 11 ani care din primele luni de viață a devenit pacientul clinicii Novavet, așa că atunci când s-a ivit oportunitatea de a se alătura echipei, a acceptat provocarea. Este o persoană empatică și asta se vede din modul călduros în care întâmpină fiecare client și pacient. Consideră că munca în echipă poate ajuta în a face mult bine prietenilor necuvântători.

Motto-ul după care se ghidează este:
Opinia este calea de mijloc dintre cunoaştere şi ignoranţă.”

Valentina Gherguț

Asistent relații cu clienții

Valentina Gherguț are peste 7 ani de experiență în domeniul relații cu clienții și s-a alăturat echipei Novavet în 2023. Este o mare iubitoare de animale, în prezent având un cățel rasa pomeranian, numit Snow. Dintre calitățile personale, cele mai importante sunt deschiderea față de nou, onestitatea și loialitatea. Clienții o apreciază pentru empatie, seriozitate, rapiditate și punctualitate.

Motto-ul după care se ghidează este:
Nu te uita la ceas. Fă ce face ceasul: continuă să mergi înainte Sam Levenson

Georgeta Petre

Contabil

Georgeta Petre a absolvit Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune și a lucrat timp de 16 ani pentru firme cu diverse domenii de activitate. În echipa Novavet a îmbinat iubirea față de animale și pasiunea pentru lumea cifrelor. Este o persoană apreciată pentru promptitudine și seriozitate.

Motto-ul după care se ghidează este:
„Nu lăsa pe mâine ce poți face azi.”

Iulia Gyorgy

Responsabil VetBox

Iulia Gyorgy are peste 9 ani de experiență profesională în domenii precum vânzări, consiliere comercială și relații cu clienții. S-a alăturat echipei în anul 2023 și se ocupă de vânzări online de medicamente și suplimente în cadrul VetBox, farmacia veterinară Novavet. Dintre calitățile personale, cele mai importante sunt loialitatea, empatia și abordarea cu deschidere a lucrurilor noi. Clienții o apreciazã pentru sinceritate, devotament și implicare în soluționarea cerințelor lor.

Motto-ul după care se ghidează este:
Fără îndoială că premiul suprem pe care-l oferă viața este șansa de a lucra din greu la ceva care merită din plin efortul tău. Theodore Roosevelt

Ce lucru avem în comun?

Cu toții avem animale de companie și suntem mândri că reușim să ne aducem aportul la sănătatea și fericirea pacienților blănoși în fiecare zi.